loader image

Schimbarile climatice o realitate cu impact

schimbari climatice,protectia mediului, plan de actiuni

Schimbarile climatice, un subiect controversat si un reper din ce in ce mai actual privit din perspecvtiva realitatilor stiintifice. Perspectiva globala de a incetini sau inversa aceste „schimbari” are in prezent un impact din ce in ce mai mare asupra operatorilor economici, ca entitati locale dar si asupra comunitatilor urbane. Dinamica modificarilor legislative a fost in crestere in ultimii ani in incercarea de a adapta cadrul legal noilor cerinte si perspective europene, respectiv globale. In primul rand, pentru a initia o dezbatere privind Schimbarile climatice, trebuie sa definim terminologia specifica si implicit sa intelegem sensul pe care cadrul legislativ l-a invederat.

Definire concepte in acceptiune stiintifica

Cand vorbim despre Clima, o definim ca terminologie generica reprezentand totalitatea conditiilor meteorologice predominante, calculate raportat la o medie de timp, respectiv, la un numar de ani.  In timp ce starea vremii consta in schimbarea pe termen scurt pe care o  putem observa zilnic, clima este reperul cu impact pe termen lung delimitata de zone geografice cu specific (reper).

„Schimbarea climatica reprezinta o modificare in distributia statistica a modelelor meteorologice atunci cand aceasta schimbare dureaza o perioada extinsa de timp (adica, zeci de ani pana la milioane de ani).”

Daca vom dezbate fenomenul Revolutiei industriale si raportandu-ne la prezentul activitatilor umane, vom  identifica care sunt factorii care au determinat majorarea semnificativa a concentratiilor atmosferice la nivel global de gaze cu efect de sera, majoritare fiind dioxidul de carbon (C2O), metanul (CH4), protoxidul de azotul (N2O), hidrofluorocarburile (HFC-uri), perfluorocarburile (PFC-uri), hexafluorura de sulf (SF6), trifluorura de azot (NF3).

Toate aceste gaze, in perspectiva stintifica,  actioneaza precum o fereastra de sticla intr-o sera,  respectiv absorb energia si caldura Soarelui care sunt radiate de pe suprafata Pamantului, le capteaza in atmosfera si impiedica scaparea acestora in spatiu. Daca limitele sunt normale, acest efect de sera face posibila viata pe Pamant, pentru ca, daca nu ar exista, temperaturile medii ar avea valori negative care nu ar permite viata terestra. Dar, creșterea efectului de sera peste limitele firesti, limite stabilite de expertii in monitorizarea schimbarilor climatice,  influenteaza clima întregii planete.

schimbari climatice, efecte la nivel global

Care sunt principalele surse ale gazelor cu efect de sera din perspectiva stiintifica?

 

Incalzirea globala genereaza multiple schimbari in diferite zone geografice de pe mapamond, care nu exclud cresterea numarului si a gravitatii furtunilor, uraganelor, inundațiilor, alunecarilor de teren, valurilor ridicate de canicula sau temperaturilor scazute extreme, secetei, deficitului de apa, incendiilor forestiere si a multor altor calamitati. Creșterea temperaturii provoaca procese cu declanșare lenta, de exemplu cresterea nivelului marii, eroziunea coastelor, salinizarea, schimbarea treptata a regimului de precipitatii, diminuarea calotei glaciare si topirea ghețarilor din zonele montane.

Principalele surse ale gazelor cu efect de sera din perspectiva stiintifica sunt:

  • Arderea combustibililor fosili pentru producerea electricitatii, activitatea logistica, industria, utilizarea excesiva si ineficienta a centralelor de imobil;
  • Realizarea anumitor practici agricole care sunt asociate emisiilor de metan (CH4) – rezultat din gestionarea gunoiului de grajd si cultivarea orezului, respectiv emisiilor de protoxid de azot (N2O) – provenit din solurile agricole tratate cu ingrasaminte azotate de origine organica si minerala.
  • Reducerea terenurilor impadurite ca urmare a modificarii destinatiei acestora, arderea savanelor, incendierea miristilor;
  • Depozitarea pe sol si incinerarea deseurilor;
  • Manipularea ineficienta a apelor uzate;
  • Utilizarea gazelor industriale fluorurate.

biodiversitatea echilibreaza impactul schimbarilor climatice

Biodiversitatea contribuie in mod natural la echilibrarea schimbarilor climatice

 

Schimbarile climatice induc degradarea biodiversitatii mediului terestru si marin. Biodiversitatea contribuie in mod natural la echilibrul si diminuarea impactului schimbarilor climatice. Oceanele, solurile, padurile, zonele umede acționeaza ca depozite de carbon si caldura, de exemplu: zonele cu risc repetat de inundatii si zonele umede genereaza protectie impotriva inundatiilor; pantele acoperite de padure ofera protectie impotriva alunecarilor de teren, s.a.

Daca biodiversitatea este diminuata si amenintata continuu de diversi factori poluanti acest fapt va genera o absorbtie redusa de emisii de gaze cu efect de sera, ceea ce au ca rezultat amplificarea schimbărilor climatice, dar si multe alte efecte adverse cum ar fi: proliferarea daunatorilor si a speciilor alogene invazive, aparitia de noi virusi si favorizarea migratiei acestora, declinul speciilor, intretinerea nivelului de areactivitate acida a oceanelor.

Raportul IPCC anticipeaza urmatoarele modificari pe parcursul secolului XXI:

 

  • Intensificarea ciclului apei,  ceea ce are ca rezultat  cresterea precipitatiilor si provocarea inundatiilor asociate.
  • Modificarea regimului natural al precipitatiilor. La altitudini ridicate, este probabil ca precipitațiile să crească, în timp ce se preconizează că vor scadea in zonele mari ale subtropicelor. Modificările precipitatiilor musonice sunt efecte probabile care pot varia in functie de specificul regiunii geografice;
  • Creșterea nivelului mării produce inundații de coasta cu frecvente crescute, implicit eroziunea costieră;
  • Amplificarea dezghetarii permafrostului si topirea stratului de zapada sezonier, topirea ghetarilor si a foilor de gheata și disparitia ghetii arctice de vara;
  • Cresterea modificarilor aduse oceanelor, precum incalzirea, cresterea frecventei valurilor de caldura marina, cresterea aciditatii atmosferice si reducerea nivelurilor de oxigen;
  •  Eutrofizarea apelor;
  • Amplificarea provocarilor cu care se confruntă mediul urban:  caldura excesiva, inundațiile provocate de fenomene extreme,  diminuarea rezervelor de apa potabila, creșterea nivelului apei marii in orasele din proximitatea zonelor de coasta.

Toate aceste fenomene limiteaza  exercitarea deplina a drepturilor omului. Efectele schimbarilor climatice pericliteaza perspectivele de dezvoltare economica.

In ultimele decenii, statele lumii si-au unitt eforturile  pentru atenuarea impactului schimbarilor climatice prin masuri de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera, cat si pentru cresterea capacitatii de adaptare la efectele schimbarilor climatice.

Raportul IPCC prevede ca, in urmatoarele decenii, schimbarile climatice vor crește in toate regiunile. Pe masura ce temperatura globala creste, schimbarile extreme continua sa-si creasca frecventa. De exemplu, fiecare crestere suplimentara a temperaturii cu 0.5°C grade determina amplificarea intensitatii si frecventei extremelor, inclusiv a valurilor de caldura, precipitatii abundente.

EU Consulting sustine proiectele de informare asupra legislatiei locale si internationale,  a modificarilor cu impact, generate de Acordul de la Paris, cat si alte documente care au la baza diminuarea efectelor generate de schimbarile climatice la nivel mondial.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *