Inchiderea unui amplasament reprezinta un proces complex, reglementat cu strictete de legislatia de mediu. Acest proces trebuie parcurs atunci cand activitatea desfasurata intr-un punct de lucru inceteaza definitiv.

Inchiderea unui spatiu de lucru nu se rezuma doar la inchiderea usilor si predarea spatiului, ci presupune o serie de masuri tehnice, administrative si legale pentru a asigura ca terenul si cladirile nu genereaza poluare sau riscuri pentru mediu si sanatatea publica. Spatiul inchis trebuie repus in starea initiala, cea de dinaintea utilizarii in scopul in care a fost utilizat de catre societatea care il inchide.
Prin asigurarea respectarii procedurilor de inchidere aliniate la legislatia actualizata, operatorul economic isi indeplineste atat obligatiile legale protejandu- se impotriva sanctiunilor impuse de legiuitor, cat si responsabilitatea aferenta protejarii mediului inconjurator asigurandu-se, in acelasi timp ca spatiul si zona de functionare sunt readuse la conditiile existente inainte de inceperea activitatii si protejate de eventualele vicii care decurg din procesul derulat anterior inchiderii punctului de lucru.
De ce este importanta inchiderea corecta a unui amplasament?
Inchiderea corecta si responsabila a unui amplasament prezinta anumite beneficii, atat pentru operator, cat si pentru comunitate, inclusiv pentru mediu. Putem documenta inchiderea unui amplasament luind in calcul 4 puncte principale.
- Protectia mediului si sanatatea populatiei: la finalul inchiderii, in lipsa masurilor de remediere, pot ramane pe amplasamentul societatii deseuri periculoase, substante chimice, reziduuri sau echipamente care pot provoca poluarea solului, apelor subterane sau poluarea aerului, toate acestea in functie de domeniul de activitate al societatii. O inchidere corecta de amplasament previne aceste riscuri si contribuie la mentinerea unui mediu curat si sigur.
- Respectarea legislatiei de mediu: Legea nr. 265/2006 pentru aprobarea OUG nr. 195/2005 privind protectia mediului impune titularilor de activitate obligatia de a notifica Agentia pentru Protectia Mediului (APM) in cazul incetarii activitatii. Aceasta notificare declanseaza procedura de stabilire a obligatiilor de mediu la inchidere.
- Evitarea sanctiunilor: nerespectarea proceduriler poate duce la amenzi semnificative, obligatii de remediere impuse ulterior si chiar raspundere penala daca se constata poluari grave.
- Claritate si inchidere juridica: prin finalizarea documentatiei si obtinerea conformarii de la APM, se inchide oficial punctul de lucru din punct de vedere al obligatiilor de mediu. Acest lucru este important pentru evitarea costurilor ulterioare sau a controalelor neasteptate.
Procesul de inchidere al unui amplasament implica mai multe etape obligatorii, totul incepand de la notificarea către APM prin care se anunta incetarea activitatii si se solicita stabilirea obligatiilor de mediu, notificare prevazuta de Legea nr. 256/2006 si constituie baza demararii procesului oficial de inchidere al amplasamentului.
Dupa instiintarea APM cu privire la procesul de inchidere, acestia analizeaza situatia punctului de lucru si emit recomandari privind obligatiile de mediu, care pot include:
- curatarea si igienizarea spatiului si imblicit colectarea deseurilor;
- deconaminarea solului daca au existat scurgeri sau poluari anterioare;
- demontarea si relocarea echipamentelor care pot prezentare riscuri asupra mediului;
- oricare alte masuri pentru a readuce amplasamentul la starea initiala.
Documentul emis de catre APM cuprinde, de asemenea, si termene clare pentru implementarea fiecarei masuri si responsabilitatea titularului de a intocmi o situatie centralizata care detaliaza masurile luate, respectarea cerintelor si in ce termene au fost realizate, inclusiv documentele care justifica si demonstreaza finalizarea acestora.
Pentru a demonstra respectarea tuturor obligatiilor, responsabilul desemnat are obligatia, la dosarul de inchidere, sa anexeze si urmatoarele:
- documente care sa ateste proprietatea sau folosinta terenurilor si a cladirilor aferente (extras din cartea funciară, copie conform cu originalul, APM recomandand sa fie unul emis recent (nu mai vechi de 30 zile), ca sa reflecte situatia actuala a imobilului, contract de vanzare-cumparare daca spatiu/terenul este in proprietate, contract de inchiriere/comodat/concesiune daca spatiul nu este in proprietatea societatii dar a fost folosit legal, acte aditionale in cazul in care atasat contractului de inchiriere au fost facute prelungiri de contract, inclusiv documentul care atesta incetarea colaborarii (reziliere, proces verbal de predare-primire).
- autorizatii, avize si contracte emise de alte autoritati competente (aviz SGA), conform dispozitiilor legale, dupa caz (dovezi de reziliere a contractelor pentru furnizorii de energie electrica, gaze naturale, apa si canalizare, salubritate). Scopul acestui punct este de a arata ca toate activitatile care generau imapct asupra mediului au fost oprite, iar infrastructura de alimentare cu utilitati a fost debransata sau suspendata.
- documente justificative privind gestionarea echipamentelor si de trasabilitate a deseurilor, demonstrand ca toate echipamentele si instalatile au fost gestionate corect si nu au ramas pe amplasament, pentru a impacta mediul. Se pot include formulare de transpor/documente de trasabilitate a deseurilor (formular de insotire a deseurilor, emise conform HG 856/2002 privind gestionarea deseurilor), dovezi de predare la operatori (note de cantar, facturi, etc.), contracte de vanzare sau transfer al utilajelor si instalatiilor, procese verbale de predare-primire intre societati, facturi emise, daca acestea au fost supuse comercializarii, documente vamale de export (in cazul in care echipamentele/instalatiilr au fost scoase din tara), documente de transpor care sa arate unde au ajuns utilajele.
Toate aceste documente au rolul de a demonstra ca amplasamentul nu mai prezinta impact negativ asupra mediului si ca titularul si-a indeplinit toate obligatiile legale.

Inchiderea unui amplasament este un proces care trebuie tratat cu seriozitate, nu doar pentru a respecta cadrul legislativ, ci si pentru a proteja mediul si sanatatea comunitatii. Prin notificare APM, respectarea recomandarilor primite, implementarea masurilor si prezentarea documentelor justificative, titularul activitatii isi asigura o inchidere corecta si completa a punctului de lucru.
Respectarea acestor pasi elimina riscul sanctiunilor, clarifica sitautia juridica a amplasamentului si garanteaza ca mediul este lasat intr-o stare sigura, comparabila cu cea de dinaintea inceperii activitatii.
EU Consulting ofera servicii de excelenta in mediu si vine in intampinarea provocarilor clientilor care activeaza in mediul industrial cu o atitudine dinamica si inovatoare, cu solutii si servicii complete in domeniul Protectiei Mediului.
Acest articol a fost realizat de Stefan Barcan marca EU Consulting.


Felicitări pentru un articol atat de competent , in care se face referire și la legea 265/2006 pentru aprobarea OUG 195/2005 ! Totodată e clar că nu e vorba doar de respectarea legislației în vigoare , ci și de cele două elemente marcante , protejarea sănătății întregii comunități , dar și a mediului înconjurător .